Memorandum

Despre

Memorandumul cu tema Constituirea Comitetului de Coordonare în vederea operaționalizării Hub-ului național, M100 – Hub național pentru implementarea în România, a Misiunii Oglindă a UE „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030” reprezintă un angajament formal, interministerial, pentru coordonarea eforturilor și sprijinirea implementării în România a obiectivelor Misiunii Uniunii Europene „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”.

Context

Misiunea UE fost lansată în 2021 de către Comisia Europeană, prin programul Orizont Europa, iar în cadrul ei, a fost derulat un apel pentru identificarea orașelor care să fie susținute în drumul lor către neutralitate climatică. Dintre 377 de orașe candidate, 100 au fost selectate pentru a face parte din misiunea „Orașe” (plus alte 12 orașe aparținând țărilor asociate sau cu potențial de a fi asociate programului Orizont Europa). Printre acestea se numără trei orașe din România: București (Sectorul 2), Cluj-Napoca și Suceava. Hub-ul Național M100 reprezintă o inițiativă decisivă la nivel national pentru a sprijini și amplifica eforturile celor trei orașe românești alese să reprezinte Misiunea „Orașe”.

M100 s-a născut din recunoașterea faptului că orașele sunt nodul unde lupta pentru neutralitatea climatică va fi câștigată sau pierdută. M100 reprezintă un spațiu virtual, o confluență de idei, expertiză și ambiție, unde sectoarele public și privat se întâlnesc cu societatea civilă și cetățenii pentru a co-crea un viitor sustenabil. Înființat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, M100 este coordonat la nivel de secretat de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar secretariatul este asigurat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Dincolo de sprijinirea orașelor românești selectate în Misiunea UE, M100 urmărește să devină o voce puternică în implementarea acesteia, invitând si sprijinind un numar cât mai mare de orașe să inceapă demersul către atingerea neutralității climatice.

Memorandum

Temă: Constituirea Comitetului de Coordonare în vederea operaționalizării Hub-ului național, M100 – Hub național pentru implementarea în România, a Misiunii Oglindă a UE „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”

I. Context european și național
La nivel european, Misiunea „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030” a fost lansată de Comisia Europeană (CE) în 2021, în cadrul programului Horizon Europe. Obiectivul general al acestei misiuni este de a facilita accesul la sursele de finanțare din fonduri europene, destinate acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice și de accelerare a eforturilor de limitare a încălzirii globale. De asemenea, scopul misiunii europene este să mobilizeze autoritățile naționale și regionale de pe întregul continent, conectându-le într-o rețea de hub-uri, care să faciliteze schimbul de experiență. Astfel, în 2021, Comisia Europeană a lansat un apel pentru identificarea orașelor care să fie susținute prin Misiunea „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”. Printre cele 100 de orașe din Europa care au primit ‘eticheta misiunii’ (Mission label), din România au fost selectate: Cluj-Napoca, Suceava și București – Sector 2. Orașele selectate s-au angajat să dezvolte un contract municipal privind clima (Climate City Contract), care va include un plan general pentru atingerea neutralității climatice în sectoare precum energia, urbanismul, managementul deșeurilor și transporturi, precum și planurile de investiții aferente. Orașele selectate vor deveni, astfel, centre de experiment și inovare. În vederea sprijinirii Misiunii, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a emis Ordinul nr. 20980/2022, privind aprobarea constituirii la nivelul MCID și găzduirea de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a hub-ului național pentru implementarea în România a Misiunii din cadrul Orizont Europa: 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030. Scopul Hub-ului național M100 este de a disemina cunoștințele relevante pentru atingerea neutralității climatice, în cât mai multe orașe din România și de a identifica surse de finanțare în vederea sprijinirii Misiunii la nivel european și a Misiunii oglindă. Activitatea Hub-ului național M100 constă atât în sprijinirea celor trei municipalități selectate în cadrul Misiunii lansate de Comisia Europeană, cât și a orașelor candidate și a altor orașe care și-au propus atingerea neutralității climatice, în vederea atingerii țintelor intermediare de climă și energie prevăzute pentru 2030, asumate prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC)[1], cât și în vederea realizării reformelor și investițiilor esențiale pentru accelerarea și susținerea tranziției la neutralitatea climatică[2], stabilite prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), aprobat în 2021. Având în vedere faptul că, pe plan mondial, zonele urbane consumă peste 65 % din energia mondială, generând peste 70 % din emisiile de CO2, este extrem de important ca Guvernul României să sprijine orașele implicate în Misiunea „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”de la nivel european și să asigure funcționarea Hub-ului național M100 la nivel național, în vederea accelerării investițiilor în tranziția climatică, reducerea poluării și atingerea neutralității din punct de vedere climatic până în 2030, obiective asumate prin strategiile și planurile naționale. Ținând cont de faptul că Hub-ul național M100 presupune coordonarea ministerelor cu atribuții în domeniul mediului, schimbărilor climatice, dezvoltării inteligente și durabile, precum și identificarea unor surse de finanțare pentru susținerea acestor obiective, este necesară constituirea Comitetului de Coordonare a Hub-ului național M100.

II. Constituirea Comitetului de Coordonare a Hub-ului național M100
În vederea asigurării coordonării și suportului necesar implementării activităților și a promovării oportunităților de finanțare în vederea accelerării procesului de tranziție la neutralitatea climatică, precum și promovarea Hub-ului național M100 la nivel internațional, național si regional, se propune constituirea Comitetului de Coordonare a Hub-ului național M100, care are rolul de promovare a Hub-ului național M100, în vederea îndeplinirii obiectivelor Misiunii „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”. Pentru sprijinirea Misiunii „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”, Hub-ul național M100 (Mirror Mission Cities Hub Romania M100), Comitetul de Coordonare a Hub-ului național M100 își propune următoarele:
• organizarea de întâlniri cu reprezentanții celor trei orașe selectate în cadrul Misiunii „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030” și ai celorlalte orașe candidate;
• organizarea de întâlniri tematice de lucru între autoritățile publice centrale, locale, agențiile de dezvoltare regională în vederea identificării și analizării oportunităților de finanțare privind obiectivele Misiunii „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”;
• organizarea de întâlniri tematice de lucru între autorități publice centrale și locale, universități, societatea civilă pentru împărtășirea bunelor practici, atât între ele, cât și cu celelalte hub-uri constituite în cadrul misiunii de la nivel european;
• elaborarea unui plan de acțiune comun pentru atingerea obiectivelor Hub-ului național M100;
• promovarea Misiunii „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030” la nivel european și a Misiunii oglindă la nivel național, prin informarea orașelor privind resursele financiare disponibile pentru pregătirea de proiecte și finanțarea investițiilor ce au ca scop tranziția către neutralitate climatică;
• organizarea de consultări publice cu reprezentanți ai municipalităților selectate și candidate, agenții de dezvoltare regională, universități, organizații din mediul de business, structuri asociative, clustere, asociații profesionale, ONG-uri, având ca obiectiv identificarea de soluții pentru tranziția spre neutralitate climatică și formularea unor recomandări privind accesul la resurse și utilizarea acestora în mod sinergic.

În conformitate cu atribuțiile prevăzute în cadrul actelor normative de organizare și funcționare, instituțiile implicate vor sprijini îndeplinirea obiectivelor Misiunii „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030” și ale Hub-ul național M100. Comitetul de Coordonare a Hub-ului național M100 va fi condus de un secretar de stat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene şi este format din reprezentanţi la nivel de secretar de stat ai Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de membri permanenți. Secretariatul Comitetului de coordonare a Hub-ului național M100 va fi asigurat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). La lucrările Comitetului participă, în calitate de invitați permanenți, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Cluj Napoca, Primăriei Sectorului 2 București și Primăriei Municipiului Suceava, precum și alte entități de drept public și privat, în calitate de invitați. În cadrul primei ședințe a Comitetului de coordonare a Hub-ului național M100, se aprobă Regulamentul propriu de organizare și funcționare.

III. Concluzii și propuneri Având în vedere cele de mai sus, se propune aprobarea constituirii Comitetului de Coordonare în vederea operaționalizării Hub-ului național M100 – Hub național pentru implementarea, în România, a Misiunii Oglindă a UE „100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”, prin decizia prim-ministrului.

[1] (i) reducerea emisiilor ETS cu 43,9% și a celor non-ETS cu 2% față de anul 2005;
(ii) creșterea ponderii energiei din surse regenerabile (RES) în consumul final brut de energie cu 30,7%;
(iii) reducerea consumului de energie primară cu 45,1% și a consumului de energie finală cu 40,4% față de proiecția PRIMES 2007 la nivelul anului 2030.

[2] (i) eliminarea cărbunelui și consolidarea legislației investițiilor private în producția de electricitate din RES;
(ii) dezvoltarea legislației favorabile tehnologiilor viitorului, în special hidrogen și soluții de stocare;
(iii) reducerea intensității energetice a economiei printr-un mecanism sustenabil de stimulare a eficienţei energetice în industrie.

Află mai multe:

[T: 0.1391, O: 73]