M100 Hub Național

M100 este un proiect național prin care România își coordonează eforturile pentru a atinge țintele de neutralitate climatică asumate la nivel european.

M100 e o Misiune Oglindă a Misiunii UE 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030 , prin care orașele din România sunt ajutate în procesul lor de tranziție verde.

M100 va susține atât cele trei orașe românești selectate deja în Misiunea UE - Cluj-Napoca, București - Sector 2 și Suceava, cât și alte orașe care vor să atingă neutralitatea climatică, încurajând astfel un parcurs colectiv și coerent către un orizont mai verde.

M100 simbolizează angajamentul pentru o viziune mai largă – una care se extinde dincolo de limitele acestor orașe și care își propune să creeze o undă de sustenabilitate și inovare pe întreg teritoriul țării.

M100 este o asumarea a faptului că politicile publice care sprijină orașele în vederea asigurării tranziției către neutralitate climatică sunt cele mai eficiente. M100 este o platformă de interacțiune și schimb de idei, unde expertiza reprezentanților din sectoarele public și privat se întâlnește cu implicarea societății civile și a cetățenilor pentru a gândi un viitor comun sustenabil.
Înființat de Ministerul Cercetării, Inovației și Digitalizării și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, M100 este coordonat de Ovidiu Cîmpean, secretat de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar secretariatul este asigurat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). M100 servește drept dovadă a asumării la nivel național a obiectivelor generale ale UE pentru neutralitate climatică.

Abordarea M100 este intersectorială, căutând să interconecteze diverse discipline și să integreze diferite forme de cercetare și inovare bazate pe nevoile reale ale orașelor românești.
Este o misiune care nu doar inspiră, ci implică activ societatea în metamorfoza către un ecosistem climatic neutru.

Misiunea M100

Misiunea M100 este de a potența, de a promova și de a face cunoscută publicului larg transformarea sistemică a orașelor, încurajând schimbul de practici între municipalități, implicarea cât mai multor actori și cât mai diverși în procesele de furnizare de soluții și transferul de cunoaștere. Recunoscând rolul central al zonelor urbane în atingerea neutralității climatice până în 2050, M100 va sprijini dezvoltarea în cadrul orașelor de strategii de decarbonizare pentru energie, transport, clădiri, industrie și agricultură.

Viziunea M100

Viziunea M100 este ca acest proces, de tranziție verde, să fie multi-nivel, co-creativ și adaptat nevoilor unice ale fiecărui oraș.

Obiectivele M100

🔘︎  Suport pentru Orașele Selectate: M100 va oferi asistență personalizată pentru Cluj-Napoca, București - Sectorul 2 și Suceava . Acest lucru include facilitarea accesului la fonduri europene și ghidarea dezvoltării Contractelor Climatice ale Orașelor, care cuprind planuri cuprinzătoare pentru neutralitatea climatică.

🔘︎  Misiunea Oglindă pentru Sporirea Impactului: Extinzându-și aspirațiile, M100 va susține de asemenea un număr adițional de 10 orașe românești pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2035, creând efectiv o Misiune Oglindă care reflectă obiectivele UE și valorifică instrumentele sale pentru beneficiul național.

🔘︎  Resurse și Expertiză: M100 va funcționa ca un hub experimental, oferind, pe lângă expertiză și o colecție de resurse (de cunoaștere și de surse de finanțare).

🔘︎  Parteneriat și Guvernanță: Ghidat de principiile parteneriatului, transparenței și guvernanței participative, M100 va ajuta la sincronizarea eforturilor naționale cu misiunea generală a UE, cultivând un ecosistem de inovație și sustenabilitate.


M100 va fi o platformă colaborativă pentru toate orașele angajate să atingă țintele climatice, asigurându-se că niciun oraș nu este lăsat în urmă.

Valori M100

Parteneriat

Transparență

Guvernanță participativă

Află mai multe:

[T: 0.1321, O: 95]