Misiunea UE Orașe

M100 este un hub românesc creat pentru a sprijini una dintre noile misiuni ale UE – 100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030.

Misiunile UE reprezintă o noutate a programului Orizont Europa, care își propun să mobilizeze și să activeze actorii publici și privați, autorități regionale și locale, institute de cercetare, antreprenori, investitori și cetățeni pentru a genera un impact real și de lungă durată. Scopul este acela de a sprijini transformarea Europei într-un continent mai ecologic, mai sănătos, mai incluziv și mai rezilient.

Misiunea UE: 100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030 este una dintre cele 5 misiuni UE și va sprijini, promova și pune în valoare 112 orașe în transformarea lor privind tranziția verde. Orașele joacă un rol fundamental în atingerea neutralității climatice până în anul 2050 și sunt locul în care strategiile de decarbonizare a sectorului energetic, transport, urbanism și chiar agricultură coexistă și se intersectează.

Lupta împotriva schimbărilor climatice trebuie abordată în orașe și prin implicarea cetățenilor, care nu sunt doar actori politici într-o structură de guvernare, ci și utilizatori, producători, consumatori și proprietari. Printr-un proces multi-nivel și de guvernanță participativă, adaptat la realitățile fiecărui oraș, Misiunea este în conformitate cu obiectivele Pactului Verde European (European Green Deal), sprijinind tranziția Europei către neutralitate climatică până în 2050.

Cluj-Napoca, București(Sector 2) și Suceava sunt 3 dintre cele 112 de orașe selectate de Comisia Europeană pentru a deveni inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030. Cele 112 de orașe lucrează la elaboarea documentelor ce reprezintă Climate City Contract (CCC), care va include un plan general de acțiune pentru atingerea neutralității climatice, planurile de investiții aferente și un document de angajament al reprezentanților orașului și tuturor părților implicate în proces.

Află mai multe:

[T: 0.1084, O: 71]